1. Care este contribuția științelor comportamentului pentru medicină?
B. Modificarea factorilor comportamentali implicați în sănătate și în apariția unor boli.
A. Investigarea sistemică a factorilor de risc pentru sănătatea omului.
C. Înțelegerea și utilizarea proceselor comportamentale și sociale pentru a prevedea sau influența starea de sănătate și factorii de risc pentru boală.
E. Satisfacție profesională
D. Pentru fundamentarea cunoștințelor empirice în medicină .
2. Care este obiectul de studiu a disciplinei Comunicare și Comportament în medicină?
A. Elucidarea fenomenului comportamental și comunicațional în complexitate.
D. Explicarea varietății comportamentului și definirea lui în limitele dihotomiei normalitateanormalitate.
C. Identificarea factorilor care contribuie la modelarea comportamentului uman.
E. Studiul stilului de viață și a factorilor ecologici, politici, geografici, administrativi etc.
B. Integrarea cunoștințelor medicale cu scop de tratament și prevenire a bolilor.
3. Behaviorismul este:
A. Studiu asupra comportamentului uman în aspect medical.
E. Teorie ce cercetează comportamente complexe normale sau patologice și procesele mentale implicate în generarea sau susținerea lor.
D. Domeniu care studiază comportamentul uman în contextul cultural.
C. Curent psihologic ce a schimbat obiectul cunoașterii, înlocuind conștiința cu singurul care poate fi perceput și supus măsurării - comportamentul.
B. Viziune științifică care consideră drept obiect exclusiv comportamentul exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne.
4. Din ce perspectivă științele comportamentului contribuie la formarea profesională a medicului:
B. Formării alianței cu omul bolnav în lupta cu durerea, boala și moartea.
D. Al responsabilizării penale a medicului.
C. Examinarea bolnavului doar ca obiect al diagnosticului și tratamentului.
E. A avea o empatie cu pacienții.
A. Perceperii bolnavului ca subiect de investigare care suferă.
5. Conceptul de comportament al lui J.B. Watson reprezintă:
A. Totalitate de reacții sesizabile ale organismului ca rezultat al expunerii acestuia la excitanții din mediu
D. Dependența comportamentului de influența factorilor-stimuli externi, sociali: schema de bază „stimul - reacție”
B. Influențele externe, de mediu (seturi de stimuli) determină conținutul comportamentului copilului și natura dezvoltării acestuia.
E. Accentul analizei a fost mutat din cauze interne ipotetice influența mediului extern.
C. Conținutul psihologic al comportamentului.
6. Cercetarea clinică în Științele Comportamentului se referă la:
B. Studiul efectelor stării fizice precare sau bolii asupra comportamentului.
E. Studiul influenței economice asupra instituțiilor și organizațiilor din sănătate.
C. Evaluarea intervențiilor comportamentale și sociale menite să trateze bolile sau să amelioreze starea bolnavului
A. Identificarea și înțelegerea factorilor de risc și protectori implicați în apariția și evoluția bolii.
D. Intervenții comportamentale și sociale pentru promovarea sănătății.
7. B.F. Skinner prezintă comportamentul ca:
C. Reacții observabile a organismului la acțiunea stimulilor.
A. Acțiune internă a organismului: modul de gândire, emoțiile, la reprezentări etc.
D. Fenomen care poate fi „cultivat-controlat” sau învățat.
E. Condiționare operantă, modelat prin consecințele sale.
B. Ca o totalitate a acțiunilor organismului în rezultatul expunerii lui la factorii din mediu.
8. K. Lewin explică comportamentul uman:
C. Rezultanta forțelor care acționează asupra organismului în funcție de situație sau mediu social, în rezultat al acțiunii factorului psihologic.
D. Ca fiind influențat de valori, motive, scopuri, dispoziție, temeri etc. ale persoanei.
B. Ca funcție a persoanei în mediul său.
A. Ca rezultat al apariției reflexelor condiționate de experiențe (stimulări) precedente.
E. Fenomen care poate fi „cultivat-controlat” sau învățat.
9. Comportamentul uman este rezultanta interacțiunii organismului cu:
C. Procesele psihice.
E. Acțiunea instinctului de apărare.
B. Mediul natural.
D. Particularități individuale.
A. Mediul social și cultural.
10. Modelele existente în vederea înțelegerii bolii și sănătății sunt:
C. Psihologic.
D. Biopsihosocial.
A. Modelul ce aplică metoda analitică a științelor umane.
B. Biomedical.
E. Modelul ce aplică metoda analitică a științelor clasice ale omului.
11. Ce fel de metodă este aplicată în modelul biomedical:
C. Metoda analitică a științelor clasice ale naturii.
B. Metoda analitică a științelor exacte.
E. Metoda hermeneutică.
A. Metoda sinergetică.
D. Metoda dialectică.
12. Modelul biomedical se axează pe:
B. Neacceptarea pacientului și a atributelor sale ca persoană.
E. Dimensiunea socială.
A. Tratarea bolii.
D. Reducerea corpului uman la un obiect sau la un agregat de organe și funcții.
C. Factorii psihosociali.
13. Factorii biologici care contribuie la modelarea comportamentului:
D. Sistemul endocrin (hormonii).
B. Sistemul imunitar.
C. Factorii neurologi.
E. Sistemul umoral.
A. Factorul ereditar (genetic).
14. Modelul psihologic are următoarele obiective importante:
B. Promovarea comportamentelor și stilurilor sănătoase de viață.
D. Prevenția și tratamentul bolilor.
C. Diagnosticul și tratamentul bolilor.
A. Tratarea organismului morbid.
E. Asistență psihologică.
15. Factorii psiho-individuali care influențează comportamentul uman sunt:
D. Procesele afective.
C. Sistemul nervos.
B. Procesele motivațional-voliționale.
A. Neoromedicatorii.
E. Procesele cognitive.
16. Factorii care au contribuit la dezvoltarea psihologiei sănătății sunt:
E. Congresul American.
D. Organizația Mondială a Sănătății.
A. Cauza mortalității.
C. Dezvoltarea psihologiei.
B. Unii factori economici.
17. Modelul biopsihosocial integrează aspectele:
E. Aspectul social.
C. Aspectul psihologic.
B. Aspectul estetic.
D. Aspectul religios.
A. Aspectul biologic.
18. Cei mai importanți factori socio-culturali în modelarea comportamentului uman sunt:
D. Membrii familiei.
A. Natura sau comunitatea, societatea.
C. Culturologia.
E. Semenii.
B. Religia.
19. Tipurile de comportamente pot fi clasificate în:
C. Adaptiv sau deviant.
A. Comportament sanogen sau cu risc pentru sănătate.
B. Genetic.
D. Manifestări subiective ale oamenilor fără exteriorizare a vieții lor psihice.
E. Ansamblul manifestărilor necorespunzătoare realității.
20. Norma medicală este:
A. Echilibru complex și dinamic al organismului în ansamblu de interferențe active cu mediul.
B. Colaborarea armonioasă a diferitor sisteme din organism și realizarea acestora pe baza resurselor adaptive și a mecanismelor compensatorii din organism.
D. Condiții minimale pentru obținerea unui titlu.
C. Criteriu de apreciere.
E. Condiții minimale pentru obținerea unei aprecieri.
21. Latinescul Societas înseamnă:
D. Socializare.
E. Sistemic.
A. Întovărășire.
C. Societate.
B. Unire.
22. Ce reprezintă obiectul sociologiei?
C. Acțiunea socială cu sens.
D. Sănătatea și boala ca experiențe umane.
A. Modelele de relații.
B. Sensurile și căile de organizare cognitivă a lumii.
E. Boala ca problemă socială.
23. Primii cercetători ai sociologiei medicale au fost:
C. Robert K. Merton
E. Immanuel Kant
D. Diana Kendall
B. Maria Bulgaru
A. Talcott Parsons
24. Care sunt cauzele sociale ale dezvoltării sociologiei medicale ca știință:
C. Schimbarea modului de finanțare în medicină.
A. Apariția spitalului modern.
E. Analiza statistică a morbidității.
D. Apariția unor probleme cu conotații juridice și etice.
B. Medicalizarea societății.
25. Tipurile de statusuri sunt:
E. Medical.
B. Dobândit.
D. Social.
A. Privat.
C. Atribuit.
26. Statusuri dobândite sunt:
B. Medic.
C. Prințesă.
D. Naționalitatea
E. Bucătar.
A. Cizmar.
27. Statusuri prescrise sunt:
C. Religia.
A. Naționalitatea.
B. Căsătorit.
E. Rolul.
D. Genul.
28. Formele conflictului de rol se manifestă:
C. Între numărul de statusuri și cel de rol.
E. În echipa medicală.
B. Între cerințele care configurează același rol.
D. Într-un grup social.
A. Între două sau mai multe roluri exercitate de o persoană.
29. Modalitățile de depășire a conflictului de rol la nivel individual sunt:
A. Comunicarea.
E. Valorificarea.
D. Adjudecarea.
C. Compartimentarea.
B. Raționalizarea.
30. Modelele de relație medic-pacient descrise de T. Szasz și M. N. Hollender sunt:
E. Antipaternalist.
A. Obediență.
B. Activitate-pasivitate.
C. Conducere-cooperare.
D. Participare reciprocă.
31. Aspectele de interpretare ale bioeticii sunt:
B. Sens larg.
C. Sens îngust.
A. Sens complex.
E. Aspect multiplu.
D. Aspect larg și aspect îngust.
32. Principiile bioeticii în sens larg sunt:
C. Principiul libertății și responsabilității.
E. Principiul dezvoltării.
B. Principiul moralității și cel al integrității.
A. Principiul biosferocentrist și coevoluționist.
D. Principiul vulnerabilității.
33. Două sensuri ale vulnerabilității sunt:
C. Caracteristică a oricărei ființe vii.
B. Existența armonioasă dintre om și natură.
D. Vulnerabilitatea grupurilor de oameni aparte.
A. Depășirea postulatului antropocentrist.
E. Responsabilitatea față de animale și plante.
34. Documentele care reglementează activitatea lucrătorul medical sunt:
D. Codul Cadru de etică al lucrătorului medical și farmaceutic.
C. Codul etic al asistentului medical mediu.
B. Codul Deontologic al Asociației Medicilor din RM.
A. Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.
E. Constituția Republicii Moldova.
35. Noncomplianța compromite rezultatul terapeutic și duce la:
B. Suferință inutilă.
A. Agravarea bolii.
E. Dezvoltare.
C. Scăderea calității vieții.
D. Costuri economice ridicate.
36. Elemente al procesului de comunicare sunt:
D. Receptor – feedback – emițător.
E. Emițător – comportament – interpret.
B. Mesaj – canal – cod.
A. Cod (codificare) – mesaj – cod (decodificare).
C. Emițător – mesaj – receptor.
37. Unele funcții ale comunicării sunt:
E. Axiologică.
C. Informațională.
D. Reprezentativă.
A. Gnoseologică.
B. Interactivă.
38. Scopurile comunicării sunt:
D. să fim înţeleşi.
A. Să determinăm.
E. Să fim receptaţi.
B. Să fim acceptaţi.
C. Să provocăm reacţii.
39. După codul folosit în procesul comunicării, aceasta poate fi:
D. Comunicarea verbală.
C. Comunicarea paraverbală.
E. Comunicarea referenţială.
A. Comunicarea verticală.
B. Comunicarea nonverbală.
40. Identificați tipurile de comunicare medic-pacient conform stadiile actului medical:
C. Comunicare post-clinică.
E. Comunicarea clinică indirectă.
A. Comunicare preclinică.
D. Comunicare medicală uniplanică.
B. Comunicare clinică.
41. Obiectivul comunicării post-clinice este ca:
A. Medicul să oblige pacientul să realizeze tratamentul.
C. Să diminueze factorii existențiali ce au adus la apariția bolii.
F. Pacientul să nu fie compliant la dialog.
E. Medicul să accepte refuzul pacientului și să recomande un alt specialist.
D. Pacientul să formalizeze acceptul tratamentul.
B. Pacientul să realizeze și să urmeze tratamentul.
42. Comunicarea diagnosticului implică respectarea anumitor reguli, acestea sunt:
C. Limbajul utilizat trebuie să fie neclar, ascuns, sincer și correct, precum și, prezentarea diagnosticului trebuie să fie strâns legat de statutul pacientului și/sau schema de tratament.
E. Lucrătorul medical trebuie să sprijine pacientul sau rudele aces-tuia fără anumite prejudecăți.
B. Argumentarea diagnosticului – se face în baza rezultatelor investigațiilor, respectiv, fișa medicală a pacientului cu analizele trebuie să fie la îndemâna doctorului.
D. Prezentarea diagnosticului trebuie să fie strâns legată de for-mula și/sau schema de tratament.
A. Limbajul utilizat trebuie să fie clar, concis, la subiect, redat în termeni comuni, sincer și correct.
43. Componentele lucrului (comunicării) în echipa medicală includ:
E. Crearea unui mediu de activitate neagreabil atât din punct de vedere social, cât şi material, adică neasigurarea accesului liber la resurselor medicale.
C. Menţinerea unei atmosfere de respect reciproc și împărţirea responsabilităţilor între membrii echipei, comunicarea regulată şi asigurarea circulaţiei informaţiei în cadrul echipei;
A. Crearea unui mediu de activitate facil (agreabil) atât din punct de vedere social, cât şi material (asigurarea accesului liber la resursele necesare).
B. Emiterea unor indicaţii clare din partea managerului și distribuirea corectă şi clară a rolurilor şi sarcinilor în cadrul echipei, precum și instituirea unui mecanism de evaluare a rezultatelor şi ajustare corespunzătoare a tacticilor de lucru.
D. Contribuţia echitabilă a membrilor echipei la realizarea sarcinilor trasate și conştientizarea conflictelor şi depunerea eforturilor pentru evitarea sau depăşirea acestora.
44. Eficacitatea tratamentului depinde de accentuarea de către medic a următoarelor lucruri:
C. Stabilirea termenului în care pacientul trebuie să revină la medic.
B. Prezentarea mai multor opțiuni, dacă este posibil, pentru ca pacientul să poată alege.
A. Informarea pacienților cu privire la consecințele neefectuării tratamentului.
E. Prezentarea și determinarea conform unei opțiuni, pentru ca pacientul să urmeze tratementul și informarea pacienților cu privire la consecințele efectuării tratamentului.
D. Comunicarea anticipată a unor efecte nedorite, ce pot surveni pe parcursul tratamentului (de aceea, revenirea este o soluție) și codificarea informației în funcție de prioritățile pacientului.
45. Comunicarea clinică este axată pe următoarele faze decisive ale actului medical:
E. Scrierea fișei medicale.
D. Stabilirea tratamentului.
B. Metodele de diagnosticare.
C. Stabilirea diagnosticului
A. Anamneza și investigarea simptomelor de medic.
46.Ce recomandări sunt valabile la aplicare limbajului paraverbal în comunicarea medic-pacient?
D. A vorbi mai lent nu înseamnă a vorbi tărăgănat, întrucât ar putea induce la interlocutor o notă de ironie sau de plictiseală.
E. Cadenţa trebuie să fie în ritm brusc spre lent. Astfel, pacienţii de toate vârstele se vor supune mai bine medicului și chiar percepe corect mesajul.
B. Tonul vocii trebuie să fie foarte ridicat. Un ton ridicat denotă încredere și autoritate. Un ton scăzut denotă hotărâre.
A. Tonul vocii trebuie să fie normal. Un ton ridicat denotă iritare. Un ton scăzut denotă nehotărâre.
C. Cadenţa trebuie să fie în ritm potrivit spre lent. Astfel, pacienţii de toate vârstele vor putea percepe corect mesajul.
47. În procesul comunicării se poate distinge următoarele funcţii ale mesajului nonverbal:
A. Exprimarea emoţiilor.
D. Acompanierea mesajului verbal în interacţiunea interlocutorilor.
B. Exprimă impunere sau obligație.
C. Exprimarea atitudinilor personale.
E. Exprimarea personalităţii indivizilor.
48. În relația dintre medic și pacient atingerile urmăresc următoarele funcții:
A. Examinarea (ex: asistentul medical măsoară tensiunea arterială).
C. Tratarea (ex: când se dezinfectează rana și se aplică pansament).
D. Îngrijirea pacientului (ex: este ajutat să mănânce sau să se îmbrace).
B. Diagnosticarea (ex: pacientul este ajutat să se poziționeze pentru a face radiografie sau pentru a i se preleva sânge)
E. Interactivă, informațională și reprezentativă.
49. Ce norme general-acceptate va respecta medical la atingerea pacientului pentru a nu provoca reacții adverse sau blocaje în comunicare?
A. Va ridica tonul vocii pentru a crea frică pacientului și obține aderența lui.
B. Va anunța pacientul despre intenția de a-l atinge, înainte să înceapă examinarea sau efectuarea unei proceduri clinice
E. Va evalua atent reacția pacientului la atingere și va acționa în consecință.
D. Atingerea trebuie să fie completată de un mesaj verbal care să o justifice.
C. Va utilize o formă de atingere potrivită situației medicale.
50. Elementele paralingvistice al limbajului paraverbal include:
D. Calitățile vocii.
E. Caracteristicile vocale.
B. Calitățile feței.
C. Parametrii vocali.
A. Separatorii vocali.
51.Din calitățile vocii fac parte:
D. Articularea cuvintelor și viteza de vorbire.
A. Domeniul de frecvență și ritmul vorbirii.
C. Râsul și plânsul.
E. Șoptitul și oftatul.
B. Controlul mișcării buzelor și rezonanța vocii.
52. Caracteristicile vocale sunt:
A. Plânsul.
C. Râsul.
B. Șoptitul.
D. Extensia vocii.
E. Oftatul.
53. Parametrii și separatorii vocali sunt:
C. Intensitatea.
B. Șoptitul și oftatul.
E. Pauzele.
D. Înălțimea și extensia vocii.
A. Râsul și plânsul.
54. Ce poate să includă comunicarea nonverbal?
B. Gesturi.
A. Mișcări ale corpului.
C. Expresii faciale.
E. Raționamente.
D. Atingeri.
55. La ce ajută privirea în procesul comunicării?
A. La evaluarea interlocutorului.
C. La reglementarea conversației.
B. La sistematizarea prezentării.
E. La exprimarea emoțiilor.
D. La exprimarea sentimentelor și emoțiilor.
56. Spațiul personal poate fi împărțit în patru zone, identificați care sunt:
E. Zona publică.
D. Zona socială.
A. Zona specializată.
C. Zona personală.
B. Zona intimă.
57. Barierele de comunicare ce țin de sistem ( la nivelul emițător- receptor) sunt generate de:
D. Volumul mesajului.
C. Conceptualizarea mesajului în funcție de situație și scop,
B. Deficiențele de transmisie și de recepționare a informației,
A. Statutul social al comunicatorilor,
E. Alegerea mijloacelor de comunicare.
58. Care sunt factorii interni ai perturbațiilor comunicaționale:
B. interpersonali,
D. semantici,
A. fiziologici,
C. perceptivi,
E. metafizici.
59. Precizați autorii care clasifică factorii de influențare negativă a comunicării sub noțiunea de „bariere de comunicare”:
E. Eduard Limbos.
A. Denis McQuail.
B. Leonard Saules.
C. Niki Stanton.
D. Samuel C. Serto.
60. Precizați autorii care clasifică factorii de influențare negativă a comunicării sub noțiunea de „zgomot”
C. Shanon-Weaver.